

Paparazzii Ciao! au surprins-o pe Inna... fotografiindu-se cu un animal bizar pe cap, mai precis un şobolan alb. Revista Ciao! publică imagini inedite cu Inna şi micul ei prieten necuvântător.
Nu demult, Inna a mai trecut şi prin România. Între două spectacole în Occident, artista a dat o fugă la Poiana Braşov să vadă şi ea cum se mai distrează românii iarna. Şi, se pare, a găsit ceva atracţii şi prin bătrânii noştri Carpaţi. Plecată la plimbare prin staţiune, alături de câteva prietene, cel mai probabil constănţene de la ea de acasă, Inna a fost abordată de un fotograf care s-a oferit să le facă o poză inedită şi a scos din pălărie, metaforic vorbind, un şobolan alb. Bucuroasă de noua sa... cunoştinţă, artista l-a luat pe umăr.
Îndrăzneţ şi fericit că are clientă o vedetă de talia Innei, animalul a făcut un salt, a poposit în capul ei şi nu s-a mai dat dus de acolo. Inna nu s-a supărat că-i deranjează coafura, ci a zâmbit larg la aparat.
Mai multe detalii şi fotografii despre peripeţiile Innei în Poaina Braşov găsiţi în numărul de pe piaţă al revistei Ciao!